WiseWEEE

Serviciu

Consultanță de conformitate. De unde ești, până la certificare.

Evaluăm stadiul real al platformei tale față de cerințele legale și de standardele EN 50625, construim planul de conformare și închidem neconformitățile una câte una, până ești pregătit pentru certificare.

Când ai nevoie de asta

  • Legea 127/2024 îți cere certificat de la un organism acreditat și nu știi de unde să începi.
  • Ai început pregătirea, dar nu ești sigur ce mai lipsește și ce e deja în regulă.
  • Ai rămas după un audit cu o listă de neconformități pe care nu le-ai închis.
  • Ai documente, dar sunt luate de undeva și descriu o hală care nu e a ta.

Ce facem, concret

01

Evaluăm stadiul real

Venim pe platformă și ne uităm la ce faci efectiv, nu doar la ce scrie în dosare. Comparăm cu cerințele legale și cu standardele EN 50625 și EN 50614, și îți spunem clar unde ești.

02

Construim planul de conformare

Nu o listă de recomandări generale, ci ce anume trebuie făcut, în ce ordine și de către cine. Cu ce se rezolvă repede pus la început.

03

Închidem neconformitățile, punct cu punct

Fiecare punct din plan se închide cu dovada lui: procedură, înregistrare, modificare în flux. Nu rămâne nimic bifat pe cuvânt.

04

Verificăm documentele cerute de autorități

Le citim înainte să plece de la tine, spre APM, GNM, ANPM sau OIREP. Neconcordanțele dintre autorizație, evidențe și realitatea din hală se văd acum, nu la control.

05

Te ducem până la certificare

Rămânem cu tine până treci. Dacă organismul de certificare cere ceva în plus, îl pregătim împreună.

Ce primești

  • Evaluarea stadiului real, față de cerințele legale și de standarde
  • Planul de conformare, cu pași concreți, ordine și responsabili
  • Neconformitățile închise, fiecare cu dovada ei
  • Documentația verificată înainte de depunere

Cum lucrăm

Venim la tine pe platformă. Majoritatea consultanților trimit un set de șabloane pe e-mail și te descurci. Noi ne uităm la fluxul real, pentru că de acolo vin neconformitățile, nu din formatul documentelor.

Vorbim și cu oamenii care fac treaba, nu doar cu conducerea. Procedura pe care n-o cunoaște operatorul de pe linie nu există.

Cum ajută platforma

O bună parte din ce cere un audit sunt evidențe: registre completate, trasabilitate pe fracții, rate de valorificare calculate. Dacă lucrezi în WiseWEEE Dash, alea există deja și se arată dintr-un clic.

Nu ai nevoie de platformă ca să te conformezi. Dar e diferența dintre a căuta prin bibliorafturi și a deschide o pagină.

Ratele de reciclare și valorificare pe categorie, desfășurate pe fiecare cod de fracție, în WiseWEEE Dash

Spune-ne unde ești acum.

Ne uităm la ce ai și îți spunem sincer cât mai e până la certificare. Fără să înflorim și fără să dramatizăm.